Ziua 18 – Acceptarea imperfecțiunii

A fi om, nu perfect!

Nevoia de control este strâns legată de perfecționism.
Perfecționismul spune:

• „Nu e suficient.”
• „Ar fi trebuit să fie mai bine.”
• „Nu am voie să greșesc.”

👉 Imperfecțiunea activează rușinea și frica.
👉 Acceptarea imperfecțiunii aduce relaxare și realism.

A accepta imperfecțiunea nu înseamnă să renunți la creștere.
Înseamnă să încetezi să te mai pedepsești pentru că ești om.

Ce este imperfecțiunea, de fapt?

• dovada că încerci
• semn de viață reală
• spațiu de învățare
• loc de autenticitate

👉 Nimic viu nu este perfect.
Perfecțiunea este rigidă. Viața este flexibilă.

Cum arată lupta cu imperfecțiunea?

• autocritică constantă
• amânare („nu e suficient de bun”)
• frică de expunere
• control excesiv al detaliilor

Exemplu:
Nu începi un proiect pentru că „nu e încă perfect”.

Cum arată acceptarea imperfecțiunii

• faci pași mici
• îți permiți greșeli
• ajustezi din mers
• înveți, nu te judeci

Exemplu:
Începi chiar dacă nu știi tot.

Perfecționismul nu te protejează de greșeli.
👉 Te protejează de rușine – dar cu un cost mare.

Acceptarea imperfecțiunii dizolvă rușinea.
Și, odată cu ea, scade nevoia de control.

Exercițiu practic – Ziua 18

„Suficient de bine”

Alege azi un lucru:

• pe care l-ai amânat
• sau l-ai controlat excesiv

Și spune-ți:

„Este suficient de bine pentru acum.”

Fă-l.
Observă ce se întâmplă.

Întrebări de autoobservare

• Unde cer perfecțiune de la mine?
• Ce s-ar întâmpla dacă aș permite imperfecțiunea?
• Ce parte din mine se relaxează când renunț la „perfect”?

Nu ești aici să fii perfect(ă).
Ești aici să fii viu/vie.

Iar viața trăită are margini, nu colțuri perfecte.