Învăț să fiu prezentă în ceea ce este acum.
Natura nu se grăbește.
Nu încearcă să ajungă mai repede la următorul anotimp. Nu regretă frunzele care au căzut și nu se întreabă dacă primăvara va veni exact atunci când își dorește.
Pur și simplu își urmează ritmul.
Poate că avem multe de învățat de la ea.
Trăim atât de mult în trecut sau în viitor, încât uneori pierdem ceea ce se întâmplă chiar în fața noastră.
Ne gândim la ceea ce am făcut.
La ceea ce am fi putut face diferit.
La ceea ce urmează.
La ce trebuie să rezolvăm.
La ce vrem să obținem.
Și, fără să ne dăm seama, ziua de astăzi trece.
Prezentul devine doar o stație între „ce a fost” și „ce va fi”.
Dar viața noastră se întâmplă aici.
Acum.
În această dimineață.
În această masă.
În această conversație.
În această plimbare.
În acest moment în care respiri.
Natura ne poate ajuta să ne întoarcem în prezent.
O plimbare printre copaci ne invită să observăm culorile, lumina, mirosul frunzelor și sunetele din jur.
O zi petrecută lângă apă ne poate aminti să încetinim.
O floare, o frunză sau un apus ne pot atrage atenția asupra unui lucru simplu pe care, în graba noastră, poate nu l-am fi observat.
A fi prezentă nu înseamnă să renunț la planurile mele.
Nu înseamnă să nu mă mai gândesc la viitor.
Înseamnă să nu sacrific permanent prezentul pentru un viitor care încă nu există.
Pot să am obiective și să mă bucur de drumul până la ele.
Pot să îmi doresc schimbări și, în același timp, să apreciez ceea ce este deja aici.
Pot să învăț din trecut fără să rămân blocată în el.
Pot să mă gândesc la viitor fără să las frica de ceea ce ar putea fi să îmi fure ziua de astăzi.
Poate că uneori nu avem nevoie de o soluție nouă.
Avem nevoie doar de o pauză.
De câteva minute în care să nu facem nimic.
Să respirăm.
Să privim.
Să ascultăm.
Să fim.
Pentru că atunci când încetinim, putem observa lucruri pe care graba le ascunde.
Observăm cum ne simțim.
Observăm de ce avem nevoie.
Observăm ce este important.
Observăm oamenii de lângă noi.
Observăm viața care se întâmplă deja.
Natura nu ne cere să fim altundeva decât suntem.
Ne amintește că fiecare anotimp are timpul lui.
Că fiecare etapă are rostul ei.
Că nu trebuie să grăbim totul.
Astăzi nu trebuie să rezolv întreaga mea viață.
Pot să fiu aici.
Pot să respir.
Pot să aleg.
Pot să mă bucur.
Pot să fac următorul pas.
Și apoi, când va veni timpul, îl voi face pe următorul.
Mă ascult.
Mă înțeleg.
Mă respect.
Și învăț să fiu prezentă în propria mea viață.
Poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care ni le putem oferi:
să nu mai așteptăm ca viața să înceapă „cândva”.
Pentru că viața nu începe după ce vom slăbi, după ce vom termina un proiect, după ce vom rezolva o problemă sau după ce vom ajunge acolo unde ne-am propus.
Viața este aici.
Acum.
Ce pot observa astăzi, dacă aleg să încetinesc și să fiu cu adevărat prezentă?
