Am încredere în ceea ce simt.
Poate că ai învățat, de-a lungul timpului, să îți pui emoțiile la îndoială.
Să spui „nu am de ce să fiu tristă”, „nu ar trebui să mă enervez”, „trebuie să fiu puternică” sau „alții au probleme mai mari decât mine”.
Și, încet, ai început să te îndepărtezi de ceea ce simți cu adevărat.
Dar emoțiile nu sunt greșite.
Ele sunt mesaje.
Nu apar întotdeauna pentru a-ți spune ce să faci, dar îți pot oferi informații importante despre ceea ce se întâmplă în interiorul tău.
Am încredere în ceea ce simt nu înseamnă că fiecare emoție îmi spune adevărul absolut sau că trebuie să acționez imediat în funcție de ea.
Înseamnă să nu o resping înainte de a o asculta.
Când apare tristețea, pot să mă întreb ce pierdere sau ce nevoie se află în spatele ei.
Când apare furia, pot să observ dacă o limită a fost încălcată sau dacă ceva important pentru mine nu a fost respectat.
Când apare frica, pot să mă întreb de ce am nevoie pentru a mă simți în siguranță.
Când apare bucuria, pot să observ ce îmi aduce energie și ce are valoare pentru mine.
Emoțiile mele îmi pot arăta ceva despre mine.
De aceea, înainte să le judec, pot să mă opresc puțin.
Să respir.
Să observ.
Să pun în cuvinte ceea ce simt.
Pot să mă întreb:
Ce simt acum?
Ce s-a întâmplat înainte să apară această emoție?
Unde o simt în corp?
De ce am nevoie în acest moment?
Uneori, răspunsul poate fi simplu.
Am nevoie de odihnă.
De liniște.
De o conversație.
De o limită.
De apropiere.
De spațiu.
De ajutor.
Alteori, am nevoie doar să îmi permit să simt fără să rezolv imediat.
Nu trebuie să fug de emoțiile dificile.
Dar nici nu trebuie să le las să îmi conducă toate deciziile.
Pot să simt furie și să aleg să nu rănesc.
Pot să simt frică și să aleg să fac un pas mic înainte.
Pot să fiu tristă și să continui să am grijă de mine.
A simți nu înseamnă a pierde controlul. A simți înseamnă a fi conectată cu mine.
Încrederea în propriile emoții se construiește în timp.
De fiecare dată când îmi permit să fiu sinceră cu mine.
De fiecare dată când nu mă critic pentru ceea ce simt.
De fiecare dată când aleg să ascult înainte să reacționez.
Nu trebuie să fiu mereu bine.
Nu trebuie să fiu mereu puternică.
Nu trebuie să am întotdeauna răspunsurile.
Pot spune:
„Mi-e greu.”
„Sunt tristă.”
„Sunt furioasă.”
„Mi-e teamă.”
„Am nevoie de ajutor.”
Și toate acestea pot fi forme de sinceritate și curaj.
Am încredere în ceea ce simt.
Mă ascult.
Mă înțeleg.
Îmi permit să fiu om.
Astăzi, înainte să spui automat „sunt bine”, oprește-te pentru câteva secunde și întreabă-te:
„Ce simt cu adevărat?”
Poate că răspunsul tău merită, pur și simplu, să fie ascultat.
