Îmi respect foamea și sațietatea.
De multe ori, am învățat să mâncăm după reguli.
La anumite ore.
O anumită cantitate.
Pentru că „trebuie”.
Pentru că „nu avem voie”.
Pentru că am citit că un anumit aliment este bun, iar altul este rău.
Și, uneori, în tot acest labirint de reguli, uităm ceva foarte simplu:
corpul nostru comunică permanent cu noi.
Foamea și sațietatea sunt două dintre aceste forme de comunicare.
Îmi respect foamea înseamnă să învăț să observ când corpul meu are nevoie de hrană.
Nu să aștept până când foamea devine foarte puternică.
Nu să o ignor pentru că „nu este ora potrivită”.
Nu să mă simt vinovat(ă) pentru că îmi este foame.
Pot să mă opresc și să mă întreb:
Îmi este foame?
Cum simt această foame în corp?
De cât timp o simt?
De ce are nevoie corpul meu acum?
Uneori răspunsul va fi o masă.
Alteori poate fi apă, odihnă sau o pauză.
Cu timpul, putem învăța să facem diferența dintre foamea fizică și dorința de a mânca determinată de stres, plictiseală, oboseală sau emoții.
Dar acest proces nu trebuie să fie unul de judecată.
Dacă descopăr că mănânc uneori fără să îmi fie foame, nu înseamnă că am eșuat.
Înseamnă că am descoperit ceva despre mine.
Observația este mai utilă decât critica.
La fel de important este să observăm și sațietatea.
Când mâncăm repede, distrași de telefon, televizor sau alte activități, poate fi mai greu să observăm semnalele corpului.
Putem încerca să încetinim.
Să mestecăm mai bine.
Să facem mici pauze.
Să observăm cum ne simțim în timpul mesei.
Este suficient?
Mai avem nevoie?
Ne simțim confortabil?
Nu trebuie să terminăm tot ce avem în farfurie doar pentru că am pus acea cantitate.
Și nu trebuie să ne înfometăm la următoarea masă pentru că am mâncat mai mult decât ne-am propus.
O masă nu trebuie compensată prin alta.
Corpul nu are nevoie de pedeapsă.
Are nevoie de consecvență, hrană și atenție.
Foamea și sațietatea pot fi influențate și de somn, stres, activitate fizică, rutina zilnică și starea emoțională.
De aceea, învățarea acestor semnale este un proces.
Nu trebuie să îl facem perfect.
Putem observa.
Putem experimenta.
Putem ajusta.
Putem învăța.
Și putem deveni, în timp, mai conectați la propriul corp.
Respectul față de corp începe și prin a-i asculta mesajele.
Nu trebuie să mă lupt cu foamea.
Nu trebuie să mă tem de sațietate.
Pot să îmi hrănesc corpul cu atenție și să îi ofer ceea ce are nevoie.
Pot să mănânc fără vinovăție.
Pot să mă opresc fără teamă.
Pot să observ fără să mă judec.
Îmi respect foamea.
Îmi respect sațietatea.
Îmi respect corpul.
Astăzi, la următoarea masă, încearcă să încetinești puțin și să te întrebi:
„Ce îmi spune corpul meu acum?”
