Am început să aleg pentru mine, nu doar pentru ceilalți.
Mult timp am fost obișnuită să spun „da”.
Da, chiar și atunci când eram oboist(ă).
Da, chiar și atunci când nu mai aveam energie.
Da, chiar și atunci când aveam deja prea multe lucruri de făcut.
Da, chiar și atunci când, în adâncul meu, răspunsul era „nu”.
Îmi era teamă să nu dezamăgesc.
Să nu supăr.
Să nu par egoist(ă).
Să nu creadă ceilalți că nu îmi pasă.
Așa am ajuns, încet, să pun nevoile celorlalți înaintea nevoilor mele. Nu pentru că nu îmi păsa de mine, ci pentru că mă obișnuisem să cred că a fi disponibil(ă) pentru ceilalți înseamnă să fiu un om bun.
Problema este că, atunci când spun prea multe „da”-uri împotriva mea, încep să acumulez oboseală, frustrare și resentimente.
Și, la un moment dat, am început să mă întreb:
„Dar eu ce vreau?”
„Eu de ce am nevoie?”
„Ce aleg dacă nu mai încerc să îi mulțumesc pe toți?”
Întrebările acestea nu au avut întotdeauna răspunsuri simple.
Am descoperit că uneori spuneam „da” din obișnuință, din teamă sau din dorința de a fi acceptat(ă). Nu pentru că îmi doream cu adevărat.
Așa că am început să fac ceva diferit.
Am început să mă opresc înainte de a răspunde.
Să mă întreb dacă am timpul, energia și disponibilitatea necesare.
Și am început să spun:
„Nu pot astăzi.”
„Am nevoie de timp pentru mine.”
„De data aceasta nu pot.”
La început, nu a fost ușor.
A apărut vinovăția.
M-am întrebat dacă nu cumva devin egoist(ă).
Dar am înțeles treptat ceva important: faptul că mă simt vinovat(ă) nu înseamnă că fac ceva greșit.
Vinovăția poate apărea și atunci când fac ceva sănătos pentru mine, mai ales dacă mult timp am fost obișnuit(ă) să mă pun pe ultimul loc.
Am început să înțeleg că pot să iubesc oamenii și să nu fiu disponibil(ă) pentru ei tot timpul.
Pot să ajut fără să mă epuizez.
Pot să fiu prezent(ă) pentru ceilalți fără să mă abandonez pe mine.
Pot să spun „nu” fără să resping omul din fața mea.
Cu timpul, alegerile mele au devenit mai sincere.
Iar relațiile mele au început să fie mai autentice, pentru că „da”-ul meu a început să însemne cu adevărat „da”.
Astăzi încă învăț.
Încă există situații în care îmi este greu să pun limite.
Dar acum mă opresc și mă ascult.
Nu mai vreau să fiu disponibil(ă) pentru toată lumea și absent(ă) pentru mine.
Am înțeles că a alege pentru mine nu înseamnă egoism.
Înseamnă respect.
Uneori, cea mai importantă alegere pe care o pot face este să nu mă mai las pe ultimul loc.
