Învăț să spun „nu” fără să mă simt vinovat(ă).
A spune „nu” nu înseamnă că sunt egoist(ă).
Înseamnă că îmi cunosc limitele și aleg să le respect.
De multe ori spunem „da” atunci când, în interior, vrem să spunem „nu”. Acceptăm o invitație când suntem obosiți, preluăm o responsabilitate când avem deja prea multe de făcut sau acceptăm să ajutăm pe cineva chiar și atunci când noi avem nevoie de ajutor.
De ce?
Pentru că ne este teamă să nu dezamăgim. Să nu supărăm. Să nu fim judecați. Să nu fim considerați egoiști.
Și astfel, încet, ajungem să spunem „da” celorlalți și „nu” nouă.
Iar acest „da” spus împotriva noastră poate avea un preț: oboseală, frustrare, resentimente, lipsă de timp și sentimentul că nu mai avem loc pentru noi în propria viață.
A spune „nu” este o abilitate care se învață.
Putem începe cu lucruri mici.
„Nu pot astăzi.”
„Am nevoie să mă gândesc.”
„Nu este potrivit pentru mine.”
„Prefer să nu fac asta.”
„Nu am energia necesară acum.”
Nu sunt obligat(ă) să ofer explicații lungi pentru fiecare alegere. Un „nu” spus cu respect poate fi suficient.
La început poate apărea vinovăția.
Și este normal.
Dacă am fost obișnuit(ă) să fiu disponibil(ă) pentru ceilalți, să îi ajut, să îi mulțumesc și să pun nevoile lor înaintea mea, atunci când încep să mă aleg pe mine poate părea că fac ceva greșit.
Dar vinovăția nu înseamnă întotdeauna că fac ceva greșit.
Uneori înseamnă doar că fac ceva nou.
Învăț să îmi respect timpul.
Învăț să îmi respect energia.
Învăț să îmi respect nevoile.
Și încep să înțeleg că nu pot fi disponibil(ă) pentru toată lumea, tot timpul.
A spune „nu” unui lucru înseamnă, uneori, să spun „da” altui lucru.
Da odihnei.
Da sănătății mele.
Da timpului meu.
Da relațiilor în care există respect reciproc.
Da mie.
Limitele nu sunt ziduri care mă separă de ceilalți. Sunt repere care mă ajută să rămân conectat(ă) la mine.
Pot să fiu bun(ă) și să spun „nu”.
Pot să iubesc și să spun „nu”.
Pot să ajut și să spun „nu”.
Pot să fiu generos(oasă) fără să mă abandonez pe mine.
Nu trebuie să fiu pe placul tuturor.
Nu trebuie să justific fiecare alegere.
Nu trebuie să mă sacrific pentru a demonstra că îmi pasă.
A spune „nu” nu mă face mai puțin bun(ă).
Mă ajută să fiu mai sincer(ă) cu mine și cu ceilalți.
Iar când încep să îmi respect limitele, încep să construiesc relații în care există mai multă sinceritate, mai mult respect și mai puțină presiune.
Poate că un „nu” spus la timp este, de fapt, un „da” spus mie.
