Aleg să ascult ce simt înainte să reacționez.
În fiecare zi apar situații care trezesc în mine emoții. Unele sunt plăcute și le primesc cu ușurință. Altele sunt mai greu de dus: furie, tristețe, frică, dezamăgire, frustrare, rușine sau neputință.
Uneori, emoția apare atât de repede și este atât de intensă, încât primul impuls este să reacționez.
Să spun ceva.
Să mă retrag.
Să mă apăr.
Să atac.
Să închid conversația.
Să spun „nu-mi pasă”, chiar dacă, de fapt, îmi pasă foarte mult.
Dar între ceea ce simt și ceea ce aleg să fac poate exista un spațiu.
Un moment în care să mă opresc și să mă ascult.
Pot să mă întreb:
„Ce simt acum?”
„Ce a declanșat această emoție?”
„Ce este important pentru mine în această situație?”
„De ce am nevoie?”
„Vreau să reacționez sau aleg să răspund?”
Emoțiile nu sunt dușmanii mei. Ele îmi transmit informații despre ceea ce se întâmplă în interiorul meu și despre felul în care percep ceea ce se întâmplă în exterior.
Furia poate să îmi arate că o limită a fost depășită.
Tristețea poate să îmi arate că am pierdut ceva important.
Frica poate să îmi spună că mă simt în nesiguranță.
Dezamăgirea poate să îmi arate că aveam o așteptare sau o nevoie care nu a fost împlinită.
Uneori pot descoperi că emoția pe care o simt la suprafață ascunde ceva mai profund.
Poate cred că sunt furios(oasă), dar de fapt sunt rănit(ă).
Poate cred că sunt indifferent(ă), dar de fapt sunt oboist(ă).
Poate vreau să plec dintr-o situație, dar ceea ce am nevoie este să fiu ascultat(ă) și înțeles(easă).
De aceea, nu trebuie să acționez imediat doar pentru că simt ceva intens.
Pot să respir.
Pot să fac o pauză.
Pot să beau un pahar cu apă și să ies câteva minute din situație.
Pot să îmi dau timp să înțeleg ce se întâmplă înainte de a spune sau de a face ceva ce poate fi greu de reparat.
A asculta ceea ce simt nu înseamnă să las emoțiile să conducă totul.
Înseamnă să le ofer un loc și apoi să aleg conștient ce fac cu informația pe care mi-o aduc.
Nu pot controla întotdeauna ceea ce simt.
Nu pot decide ce emoție apare și nici momentul în care apare.
Dar pot învăța să aleg ce fac mai departe.
Pot spune „m-a deranjat”, fără să rănesc.
Pot spune „am nevoie de puțin timp”, fără să fug de conversație.
Pot spune „nu sunt pregătit(ă) să răspund acum”, fără să închid definitiv ușa.
Cu cât învăț mai bine să îmi recunosc emoțiile, cu atât devin mai conștient(ă) de alegerile mele.
Iar uneori, cea mai importantă alegere este să nu reacționez imediat.
Să mă opresc.
Să respir.
Să ascult.
Să înțeleg.
Și abia apoi să răspund.
Îmi ascult emoțiile, nu pentru ca ele să decidă în locul meu, ci pentru a putea alege mai conștient.
